sâmbătă, 4 mai 2013

4 mai

Iată că în acest an, Ajunul Paştelui a căzut chiar de ziua Mihaelei (4 mai).
Acum 58 de ani, la Buzău, se năştea Mihaela Valentina Runceanu. În scurta ei viaţă şi carieră, Mihaela a lăsat în urmă 106 piese înregistrate la Radio sau Electrecord.
Dintre acestea, "Lumina din cuvânt", pe muzica lui Dani Constantin,  are un mesaj deosebit, potrivit Sfintelor Sărbători de Paşti. Superbul text, scris de Flavia Buref (o apreciată textieră şi artistă), subliniază dragostea pentru Dumnezeu şi pentru tot ceea ce este frumos.
Nimeni nu ar fi putut să transmită atât de bine această piesă, aşa cum a făcut-o MIHAELA RUNCEANU. Vocea cristalină şi curată a Mihaelei, dă un plus de frumuseţe acestei piese deosebite.
“Lumina din cuvânt”, a ocupat Locul I la categoria "Melodia lunii noiembrie 1988", în cadrul concursului radiofonic “Start melodii”, realizat de Titus Andrei.
În Topul muzical, apărut în revista “Săptămâna” şi realizat de Andrei Partoş, pe baza preferinţelor ascultătorilor, "Lumina din cuvânt" a ocupat locul 6, în numărul din 31 martie 1989
Clipul piesei a avut premiera TV, pe 19 noiembrie 1988, în cadrul emisiunii "La sfârşit de săptămână", care se difuza sâmbăta după-amiază.
Draga Mihaela, Dumnezeu să te odihnească!
PAŞTE FERICIT!!! Să auzim de bine şi...nu o uitaţi pe Mihaela!



vineri, 3 mai 2013

Laureatii Festivalului “Mihaela Runceanu-Pentru voi muguri noi”

Sâmbătă,  4 mai 2013, concurenţii din Buzău care au participat în cadrul Festivalului “Mihaela Runceanu-Pentru voi muguri noi”, sunt invitaţi la Galleria Mall începând cu ora 10 pentru festivitatea de premiere. Secretariatul Festivalului.

Câştigătorii celei de a II-a ediţii a Festivalului "Mihaela Runceanu - Pentru voi muguri noi 2013"

Diaconu Teodora, Izvoarele, Jud. Prahova - Premiul Mihaela Runceanu - Ediţia a II-a 2013
Trofeul Festivalului -secţiunea copii - Bârzu Denisa - Iaşi
Trofeul Festivalului - secţiunea tineret - Ionescu Irina - Bucureşti.


Grupa "Clasa 0"
 
 
 
 
 
 
 
 
Premiul I Drenea Cristina-Maria Buzau
Premiul II Bratosin Mihai Focsani
Premiul III Manolescu Bianca Buzau
  Mihalascu Andra Buzau
Mentiuni Necula Alexia Buzau
  Necula Ilona Buzau
Premii speciale Diţă Miruna Buzau
  Ichim Alexandra Buzau
  Urak Tiberiu Bucuresti


Grupa I
6-8 ani
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Premiul I Florea Beatrice Iaşi
Premiul II Rusu Saviana Bucuresti
Premiul III Simon Teodora Iasi
  Dumbravă Ioana Iasi
Mentiuni Drăgoiu Alessia Buzau
  Burlacu Daniel Constanta
  Sorlea Iulia Cluj
Premii speciale Suditu Ioana Buzau
  Pătulea Mihai Brăila
  Turtică Lorena Bîrlad
  Şerban Claudia Denisa Călăraşi
 
Grupa a II-a
9-11 ani
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Premiul I Pînzaru Miruna Bucuresti
  Zaharia Diana Galati
Premiul II Pârvu Alex Piteşti
  Brănişcan Corina Oradea
  Borodan Ioana Oradea
Premiul III Todireanu Karina Iaşi
Menţiuni Parască Alexandra Iaşi
Premii speciale Peltea Daria Medgidia
  Cojocaru Dan Constantin Iaşi
  Ivaşcu Ionuţ Mioveni
 
Grupa a III-a
12-14 ani
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Premiul I Arnout Omar Bucureşti
Premiul II Marzavan Vanessa Bucureşti
Premiul III Hasna Beatrice Tg. Jiu
Menţiuni Oprişan Bianca Bucureşti
Premii speciale Diaconescu Miruna Bârlad
  Roban Antoniu Bucureşti
  Mărgărit Diana Ploieşti
  Gheorghe Cristina Bucuresti
  Vesa Georgia Oradea
  Oprea Gabriela Bucuresti
  Nedelcu Luiza Focşani
  Bratosin Andreea Focşani
  Bolovan Elvira Tg. Jiu
  Liţă Ioana Bucuresti
 
Grupa a IV-a
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Premiul I Bâgea Maria Bîrlad
Premiul II Manolache Teodora Iasi
Premiul III Şerban Andrei Bucuresti
Mentiuni Tudorache Bianca Buzau
  Băncilă Sebastian Focşani
Premii speciale Panait Georgiana Buzau
  Filip Codruţa Iaşi
  Dragomirescu Alexandra Bucuresti
  Jipa Lucia Buzau
  Drenea Georgiana Buzau
  Tatu Mihaela Bucuresti
  Ologu Bianca Buzau
 
Grupa a V-a
 
 
 
 
 
 
Premiul I Bîgea Ioan Bîrlad
  Botez Alexandra Iasi
Premiul II Zaharia Nicoleta Buzau
Premiul III Szocs Renata Miercurea Ciuc
  Suditu Elena Cătălina Buzau
  Văduva Roxana Buzau
Mentiune Stefan Luciana Bucuresti
 
Grupuri Premiul I Roli Song Saviana Alexia Rusu
      Omar Arnaout
  Premiul II Irina & Antoniu Ionescu Irina
      Roban Antoniu
  Premiu III Andra & Cătălin Roşca Andra Iulia
      Mateiu Daniel Cătălin
  Mentiune Bel Canto Suditu Ioana
      Georgescu Alexandra
  Premiu special Happy Ichim  Alexandra
      Mihai Cacenschi
 

 

joi, 25 aprilie 2013

"Iartă" - Un nou album Mihaela Runceanu

Acum câteva zile, a apărut pe piaţă un nou album Mihaela Runceanu. Albumul se numeşte "Iartă" şi a fost lansat de Electrecord, în colaborare cu Roton şi Naţional FM. Albumul, care conţine 17 succese ale Mihaelei Runceanu, face parte din seria de albume de colecţie "Voci de Aur".
Sunt foarte bucuros de faptul că Dănuţ Popovici, un alt mare fan al Mihaelei, a fost primul care şi-a achiziţionat acest album. Domnul Popovici a cumpărat primele 2 exemplare direct din fabrică. Unul pentru el şi altul pentru mine :) 
Deşi toate cele 17 piese au apărut deja pe albumele precedente ale Mihaelei, albumul merită să fie în colecţia oricărui admirator al regretatei artiste. Calitatea sunetului este foarte bună iar prezentarea grafică a albumului este reuşită.
Critici?Ar fi câteva. Din sutele de fotografii din arhiva Mihaelei, pe care Nicoleta Opaiţ şi subsemnatul le-am scanat, s-a folosit din nou fotografia cu Mihaela la fereastră (fotografie care s-a folosit deja pentru coperta altor două albume). Prezentarea scrisă de ziaristul Răzvan Marc este reuşită şi la obiect, dar conţine câteva inexactităţi despre cariera şi decesul artistei (ex: Mihaela a studiat vioara, nu violoncelul; ziaristul scrie că artista a fost ucisă de un fan, lucru care nu a fost dovedit).
Cu toate acestea, salutăm această frumoasă iniţiativă. Albumul "Iartă" este o surpriză foarte plăcută!
Curând, albumul va putea fi achiziţionat de la magazinele de specialitate, precum şi de pe Internet.
Al dvs,
Mircea82





marți, 12 martie 2013

"Pentru voi, muguri noi" - Povestea unui mare succes

Mulţi au scris că Mihaela Runceanu, datorită scurtei sale vieţi, nu a apucat să lase o mare moştenire muzicală. Personal, eu nu sunt de acord cu această afirmaţie. În doar 14 ani de carieră şi doar 5 de mare succes, Mihaela a făcut cât alţii în 20.
Iată ce a declarat domnul Mihai Bogatu, cel care a pus bazele fan clubului "Mihaela Runceanu",  într-un interviu din ziarul "Opinia naţională" (din 13 februarie 2012):
"...Remarcabil este că în numai cinci ani de carieră muzicală la cel mai înalt nivel, Mihaela Runceanu a reuşit să realizeze ceva similar pentru 20-30 de ani din carierele altor mari interpreţi..."
Pentru că a venit primăvara, voi scrie povestea piesei "Pentru voi, muguri noi".
Pe 8 noiembrie 2012, în cadrul spectacolului aniversar "Debut studenţesc" (organizat cu prilejul aniversării a 75 de ani de la infiinţarea Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti), am avut ocazia să-l cunosc pe maestrul Ionel Bratu-Voicescu. Domnia sa, a avut amabilitatea de a-mi povesti câte ceva despre colaborarea sa cu Mihaela Runceanu. 
Ionel Bratu-Voicescu i-a încredinţat Mihaelei două piese: "Cântec de seară" (1986), interpretată alături de Ioan Luchian Mihalea şi "Pentru voi, muguri noi" (1988).
"Pentru voi, muguri noi", alături de piese precum "E-adevărat, iubirea mea" (1984), "Să crezi în dragostea mea" (1985), "Voi, oameni" (1985), "De-ar fi să vii" (1986), "Nu, nu mai vreau să ştiu" (1986), "Zborul vântului" (1986), "Iartă" (1987), "Haide, spune" (1987), "Să fim copii" (1987), "De câte ori îţi spun la revedere" (1988), "A doua zi" (1988), "Clipe ce dor" (1989), "Dacă totuşi vei pleca" (1989), "Fericirea are chipul tău" (1989) sau "Cântă iubirea" (1989), reprezintă cartea de vizită a carierei Mihaelei Runceanu.
Piesa a fost scrisă de Ionel Bratu-Voicescu, pe versurile lui George Ţărnea. Aranjamentul orchestral aparţine lui Eugen Mihăescu, liderul formaţiei "Krypton"
Iniţial piesa a purtat titlul "Baladă pentru flori". La sfârşitul anului 1987, Mihaela a înregistrat "Baladă pentru flori" la Televiziune. Piesa a fost prezentată la ultima ediţie a celebrei emisiuni-concurs "Şlagăre în devenire", difuzată pe 26 decembrie 1987. Din păcate, piesa nu a fost premiată.
Mihaela nu a fost deloc mulţumită de înregistrarea de la Televiziune şi s-a hotărât s-o reînregistreze la Radio. Nici de această înregistrare Mihaela nu a fost mulţumită. 
De aici rezultă clar faptul că Mihaela Runceanu a fost o perfecţionistă. Artista era absolventă a Conservatorului şi a Şcolii Populare de Artă, unde era profesor de canto. Citea notele şi era un pedagog excepţional.
După aceste două tentative nereuşite, Mihaela s-a dus la casa de discuri "Electrecord", la regretatul Theodor (Freddy) Negrescu, unul dintre cei mai buni maeştri de sunet ai României. 
După înregistrarea de la "Electrecord", Mihaela a fost pe deplin mulţumită de piesă care a fost redenumită "Pentru voi, muguri noi". 
În primele luni ale anului 1988, "Pentru voi, muguri noi" devine unul dintre cele mai mari succese ale Mihaelei Runceanu.
Piesa este şi un mesaj pe care Mihaela îl adresează elevilor săi de la "Şcoala Populară de Artă" din Bucureşti.
"Pentru voi, muguri noi" a fost şi piesa cu care Mihaela şi-a luat adio de la viaţa sa pământească. În amurgul zilei de 4 noiembrie 1989, la sfârşitul slujbei de înmormântare, care a avut loc în cimitirul "Dumbrava" din Buzău, Mihaela a fost îngropată pe sunetele acestei piese. 
Iată ce a scris domnul Nicolae Peneş în cartea "Viaţa şi moartea Mihaelei Runceanu" (Editura Divers Press, 1993):
"...Şi preotul cheamă pe cei apropiaţi să-şi ia rămas bun de la Mihaela. Pe fundalul cântecului "Pentru voi, muguri noi", cântec care se înalţă ca o rugăciune peste noaptea care acoperă cimitirul "Dumbrava", solistul de excepţie Adrian Daminescu mai are puterea să-i recite Mihaelei ultimile lui versuri dedicate EI, acum când trebuie să-şi ia incredibil şi inevitabil ADIO...!" 





Al dvs,
Mircea82

vineri, 1 martie 2013

O primăvară frumoasă!

Dragi admiratori ai Mihaelei Runceanu, 
să aveţi o primavară frumoasă şi...n-o uitaţi pe Mihaela!





Al dvs,
Mircea82